mesaj inovare

Imitam, inventam sau inovam?

Ideea acestui articol mi-a venit in momentul in care am aflat de seminarul „Stil si atitudine” al prietenei mele, Cerasela Adriana Rogen, o stilista care nu se dedica exclusiv vedetelor, ci  isi doreste sa descopere cat mai multe femei stilate in jurul ei, avand dorinta esteticianului innascut de a ne ajuta pe fiecare din noi sa aratam precum vedetele pe care le consiliaza cu atata placere. In mai toate seminariile Ceraselei mesajul este axat pe ideea de schimbare a look-ului actual, de adaptare permanenta la tendintele modei prin imprumutarea elementelor ce ni se potrivesc si mai ales pe faptul ca hainele pe care le purtam capata valoarea pe care o reflecta interiorul nostru. Este un seminar original, o combinatie de stil si dezvoltare personala, o invitatie la inovare.

Cerasela este cu putin mai mare decat mine. Si ea si eu facem parte dintr-o generatie in care originalitatea era laitmotivul modei in vremea tineretii noastre. Ne placea sa ne inspiram, dar intotdeauna adaptam tendintele la stilul personal si astfel ne detasam unii de altii. Cu timpul am inteles ca originalitatea o putem manifesta in tot ceea ce facem, nu numai in stilul vestimentar. Si eu si ea, cautam sa identificam tendintele din activitatile noastre, dar amanadoua gasim variante sa fim cat mai originale cu putinta, manifestandu-ne cu bun simt, fara a-i leza pe cei care ne sunt colegi in bransa, ca nu-mi place sa-i numesc concurenti.

Am convingerea ca si eu si Cerasela incercam sa ne formam copiii in spiritul originalitatii, transmitand reteta care sa nu dea gres in tot ce se intreprinde.  Nu stiu cum se intampla in cazul fiicelor prietenei mele, dar in cazul meu, uneori cand discut cu fiul meu, am impresia ca vorbesc la pereti. Ne intelegem perfect pana cand dezbatem acest subiect tabu, inabordabil chiar, despre imitatie versus originalitate. Dintr-o data mi se reproseaza ca nu-mi mai inteleg copilul si ma transform intr-o mama depasita, neactuala, incapabila sa perceapa o realitate atat de complicata, cum este cea a adolescentilor de azi. Ii tot povestesc ca pe vremea mea, originalitatea era o trasatura de baza a generatiei mele, moda era adoptata in masura in care era posibil atunci, dar totodata particularizata. Pentru a fi la moda, trebuia sa ne facem hainele sau sa adaptam ceea ce se gasea in comertul acelor vremuri. In ciuda lipsei de informatii si a posibilitatii de a cumpara din magazine, mintea noastra crea variante sa fim frumosi.

Convins ca la mine inca mai „miroase a anii ’80”, fiul meu sustine ca acum moda are cu totul alte tendinte, este la nivel de masa si ca daca nu ii imiti perfect pe unii sau pe altii in ceea ce faci, risti sa fii marginalizat de grupul in care aspiri sa faci parte. Cititul nu mai e la moda, asa ca toti isi doresc doar sa aiba iphone, ipad, ipod pentru a accesa informatii. Daca nu le pot avea pe toate, macar unul din cele enumerate ii incadreaza intr-un trend castigator. Hainele trebuie sa arate asa cum sunt imbracate personajele din filmele de la Disney Channel si pentru a merge la sigur ar fi de preferat sa fie achizitionate din mall, dar cea mai mare disputa pe care am reusit s-o identific discutand si cu alti parinti se manifesta bineinteles la capitolul „shoes”, adica la incaltarile care arata ca niste bocanci, si care sunt practic aceleasi pentru toate anotimpurile, fie ca afara sunt -10 sau +35 de grade.

Resemnata ca vorbesc la pereti, cum am mai spus, recent am avut parte de o surpriza. Intr-o seara ma trezesc ca fiul meu da navala in camera mea, cand eu eram concentrata sa lucrez ceva. Cum nu mi se intampla prea des sa fiu asaltata pentru o conversatie ca de la fiu la mama, ci mai intotdeauna invers, de la mama la fiu, am invatat ca atunci cand mi se fac astfel de vizite, pentru a avea parte de o discutie de calitate si de durata, este bine sa-mi intrerup activitatea si sa profit de o prezenta atat de incantatoare. Imi spune: „Stii, am avut de facut o compunere la romana si vroiam sa ti-o citesc!”  el, care se lasa rugat sa ii fie verificate temele in general! „Compunerea mea se numeste „Avem nevoie de modele in viata?”, iar eu am adaptat o idee pe care am „andreizat-o”…. .  Adica a cautat sa creeze un stil propriu (apropos de numele lui Andrei) a unei idei clasice si s-o integreze in contextul compunerii. „Ma urmaresti?” intreaba incitat de asteptarea unei reactii din partea mea. Mi-a placut la nebunie demersul lui si marturisesc sincer ca am ramas fara glas, asa ca am aprobat doar din cap.

Au urmat clipe de extaz! Era o compunere a unui adolescent care urma sa se prezinte in fata clasei si sa transmita un mesaj cu urmatoarea idee principala:” Ce alegi sa fii, o oaie manata de un cioban sau un cioban care indeamna oile?”  exprimand si argumentand de ce nu crede el ca e bine sa se urmeze pasii cuiva. Cu alte cuvinte, era momentul in care mi se confirma ca nu am vorbit chiar la pereti. Copilul meu facea apel la originalitate, afirmand ca in ciuda faptului ca daca ai niste trasaturi comune cu ale celorlalti, poti fi totusi diferit, iubit si acceptat pentru niste merite deosebite. Nu trebuiau urmati pasii cuiva, pentru ca menirea celor tineri este sa deschida ei noi drumuri spre evolutie si sa fie urmati de altii ….

Zilele trecute  am vorbit cu un profesor universitar care mi-a marturisit:” Am si eu discutiile mele cu cei de la facultate! Imi tot spun:hai domnule, crezi ca inventezi tu apa calda?” Raspunsul lui mi s-a parut demn de intensa cugetare:” Nu, nu inventez apa calda, dar imi place sa cred ca exista intotdeauna o noua modalitate de a incalzi apa, in afara celor descoperite pana acum!”

Idei mai vechi pot fi adaptate si readaptate, chiar particularizate in stil propriu. Asa cum s-au facut remake-uri pentru melodii sau filme mai vechi, cum mobila veche poate fi reconditionata, cum stilurile arhitecturale sau de design pot fi readaptate la anumite intervale de timp, orice face parte din clasic si se afla in jurul nostru poate constitui sursa de inspiratie si readaptat. Traim intr-o lume in care aparent nu mai e loc pentru nimic nou, aproape totul s-a epuizat. Cu toate astea, exista unii dintre noi, care intrevad o serie de alte posibilitati si care ne ajuta pe toti sa mai inaintam cu un pas. Acum depinde de care parte alegem sa stam: sa asteptam ca altii sa ne arate directia, sau sa le-o aratam noi lor! E o chestiune de experienta, de educatie, de caracter. Daca exista vointa si modelul potrivit, macar una din cele trei variantele poate fi cultivata. Eu cred ca avem nevoie de modele, de cineva care sa ne dea un impuls in viata si surse de inspiratie.

Pentru a crea aceste randuri, Cerasela, fiul meu, profesorul, au fost sursele mele de inspiratie. Fiul meu nu are nevoie de modele, pentru ca unul din ele se afla chiar sub nasul lui, in casa in care traieste, dar e inca prea tanar sa inteleaga asta. Deocamdata pentru cei paisprezece ani ai sai sunt multumita cum percepe realitatea sa. Si mai ales sunt fericita ca nu am vorbit la pereti!

 

 

Abonează-te la noutăți prin e-mail

Categories: Business si antreprenoriat, Parinte copil

Discussion

  1. Ideea eseului este justă. Personal am considerat că moda reprezintă sau ar trebui să reprezinte expresia unei tendinţe cât mai generale, chiar vagi. Personalitatea fiecăruia ar trebuie să facă în aşa fel incât tendinţa să nu devină o uniformizare plictisitoare. Ca în orice alt domeniu al activitaţii umane, calea de mijloc (atât de hulită de unii) se dovedeşte a fi cheia problemei.

    Sorin Cristescu

    Sorin Cristescu

Comentarii?

Your email address will not be published. Required fields are marked *