Gandul zilei de 14 iulie – Sfat pentru parintii unor copii buni

Gandul zilei de 14 iulie – Sfat pentru parintii unor copii buni

Oricat de sus ai ajunge in viata, daca esuezi ca parinte, e ca si cum ai trait degeaba. Ai obligatia sa-ti pregatesti urmasul sa vietuiasca frumos, corect si nu neaparat dupa regulile tale, dar sa inteleaga cat de importanta este munca in construirea unui vis, sa-l pregatesti pentru succes si sa se bucure de el, dar sa-si invete lectia si sa se reinventeze in cazul unui esec.

Daca vrei sa iti ajuti copilul, il inveti sa se descurce SINGUR, nu intervii sa se descurce. Daca nu pare sa ajunga primul intr-o competitie, nu interveni peste competitori si nici nu-l lua de mana sa termine cursa primul pentru ca ai tu impresia ca merita asta. Invata-l sa invete din tot ce i se intampla, fii doar alaturi de el, laudandu-l cand merita sau spunandu-i ca greseste, aratandu-i unde se intampla asta.

Invata-l sa iubeasca oamenii si atunci totul se va transforma in cooperare, nu in competitie. Sa fie inconjurati de cei mai buni, pentru a invata de la ei, dar sa nu ii desconsidere pe ceilalti, pentru ca fiecare va avea ceva bun de oferit la momentul potrivit. Fa-l sa vada ceva bun si frumos in fiecare om si sa traiasca in respect, intelegere si bunatate.

Explica-i ca nu totul e frumos, bun sau perfect, ca din pacate mai exista si oameni incorecti, rai si invidiosi. Cand ii va descoperi nu va avea soc, va sti sa gestioneze relatia cu ei si sa se fereasca de ei, pentru ca tu l-ai pregatit pentru asta. Va intelege in timp ca cei care sunt ajutati prea mult de parinti, la un moment dat se vor trezi singuri, pentru ca ajutorul slabeste sau dispare, nimic nu este etern. Si daca acestia nu sunt obisnuiti sa se descurce, vor fi lasati undeva in urma, visand la ceea ce a fost candva si niciodata nu vor fi pregatiti sa actioneze singuri, fara sprijinul cuiva.

Mai spune-i ca tot ce da Dumnezeu, este ceea ce se potriveste fiecaruia. Intotdeauna el va da tot ce-i mai bun pentru noi, chiar daca nu intelegem asta la inceput.

Se spune ca traim un moment inedit din punct de vedere astral. Cei care au fost cinstiti, vor fi rasplatiti, cei care “au umblat cu ocaua mica” sa citez un vestit astrolog, vor plati pentru smecheriile lor. Pe mine si pe fiul meu, stelele ne-au rasplatit din plin astazi, cand s-au afisat rezultatele repartizarii pe licee, unde am descoperit ca visul fiului meu de a fi elev la Colegiul National de Informatica Tudor Vianu s-a adeverit.

Indiferent de preocuparile si realizarile mele personale, reusitele copilului sunt cele care dau adevaratul sens al vietii mele. Tot ce am scris mai sus, este o filosofie proprie de viata, care aplicata in cazul fiului meu a fost de real folos in reusita lui. Am toata convingerea ca va fi mult mai folositoare in timp, cand cei nepotriviti se vor abate de la drum, iar fiul meu, alaturi de multi alti copii minunati si foarte seriosi vor dovedi ca merita sa ajunga la o destinatie potrivita, cum va pregati Dumnezeu fiecaruia!

 

Abonează-te la noutăți prin e-mail

Categories: Gandul zilei, Parinte copil

Comentarii?

Your email address will not be published. Required fields are marked *