Bilantul unei jumatati de an

Bilantul unei jumatati de an

La fiecare inceput de an imi stabilesc zece obiective. Lunar analizez ce am intreprins si ce as mai putea face pentru a le indeplini, iar la final de iunie am obiceiul sa-mi evaluez situatia cat mai real posibil.

Cu o intarziere de trei saptamani, imi prezint bilantul. Constat cu bucurie si mandrie ca am realizat in proportie de 100% trei obiective extrem de grele. Imi amintesc momentul cand le-am asternut pe hartie si cand eram atat de convinsa ca vor suporta modificari substantiale pe parcursul anului. Desi credeam ca nu sunt capabila sa duc la capat ce am scris, un gand bun mi-a soptit ca am ocazia sa-mi verific limitele. Sa fiu sincera, m-as fi multumit si cu mai putin, dar acum ca am inteles de ce sunt in stare, nu sunt doar multumita, ci mai ales mandra de mine!

Uitandu-ma pe fiecare pagina din agenda unde am scris ce am de facut, mai constat ca alte trei obiective sunt realizate in proportie de 50%, ceea ce e foarte bine. Alte doua obiective vor demara intr-un viitor extrem de apropiat si sunt in graficul propus initial. Am incredere ca obligatiile contractuale ma vor presa sa-mi realizez obiectivele la timp.

Exista un obiectiv de care uitasem, dar care va fi scris in toate locurile de care imi izbesc privirea si voi avea grija luna de luna sa intreprind cate un demers spre succes. Daca cele noua obiective de care am scris sunt realizabile, am decis sa renunt definitiv la al zecelea. Voi avea grija sa-l inlocuiesc curand cu un altul. Deocamdata imi voi revizui interesele si necesitatile, dupa ce le voi ierarhiza, voi decide spre ce nou obiectiv ma voi indrepta.

Eu am vrut sa ma dau exemplu, cum imi organizez viata ramanand mereu focusata pe ceea ce imi doresc cu adevarat. Reusitele ma ajuta sa-mi cladesc fericirea si sa gasesc intotdeauna motive de a trai frumos pentru mine si pentru altii, care ma merita in viata lor. In fiecare inceput de an visurile mele devin dorinte, iar dorintele se transforma in obiective. Visurile mi le planific. Uneori imi sunt nepotrivite si le inlocuiesc. Alteori, le maresc sau le micsorez. Important e sa stiu clar ce vreau si ce sa fac ca sa imi vad cu proprii ochi obiectivele proiectate in realitate.

Cu mult drag ii invat pe oamenii care imi cer ajutorul sa-si creioneze visurile. Am ajutat cativa, le-am explicat de ce e important sa nu uite de ele si sa verifice periodic daca sunt pe ruta corecta sau cat din drum au parcurs pana la ele. Am constatat ca putini sunt aceia care reusesc sa ramana focusati pe ceea ce si-au dorit candva. Multi isi schimba dorintele, le-au dat uitarii sau ajung sa nu isi mai doreasca nimic. Aici e diferenta dintre cei care reusesc si cei care nu reusesc.

Mi-as dori cat mai multi oameni multumiti, sa reuseasca sa-si vada visurile realizate. Chiar si aceasta dorinta a mea ar putea fi un obiectiv in sine. Din pacate, nu este posibil, pentru simplul fapt ca nu tine de mine. Tot ce depinde de altii nu poate fi obiectiv. Daca eu invat oamenii cum sa-si urmareasca obiectivele, dar ei se pierd pe drum, pentru ca nu isi doresc din tot sufletul sa le realizeze, nu e responsabilitatea mea, desi am toata bunavointa de a-i ajuta. Pentru a avea succes, obiectivul trebuie sa indeplineasca trei conditii: sa fie realizabil si exprimat foarte clar; sa fie formulat la timpul prezent; sa fie formulat la persoana I singular.

 

Abonează-te la noutăți prin e-mail

Categories: Fara categorie

Comentarii?

Your email address will not be published. Required fields are marked *